Mariana vrea să devină terapeut prin artă!
Livia Soare Asociația P.A.V.E.L.
La 14 ani duceam o viață liniștită, citeam povești nemuritoare și eram cu totul în lumea idilică a basmelor. La un moment dat, o prietenă mi-a promis că îmi da o carte și nu s-a ținut de cuvânt. Această întâmplare, desi nesemnificativă, m-a șocat la acel moment și a fost una dintre cele mai mari tragedii din copilaria mea. Abia atunci am început să învăț ce e viața!
La 14 ani, Mariana sau Marița, cum i se spune în familie, știe deja ce e viața. Eroii ei nu sunt cei din basme, ci sunt sunt toți oamenii care îi sunt alături în această etapă din viața ei: familia, cu cei 4 frați ai ei, Asociația PAVEL, medicii de la Institutul Oncologic București.
Unul dintre lucrurile pe care le-am făcut pentru prima oară în acest an a fost să încep să alerg și mi-am stabilit ca obiectiv să termin cu bine semimaratonul organizat de Raiffeisen Bank Bucharest, ce va avea loc în data de 4 Octombrie 2015.
Dar nu voi alerga singură… voi alerga cu visul Marianei de a merge la liceu și de a deveni terapeut prin artă. Daca pentru noi să mergem la liceu a fost o etapa firească din viață, pentru Mariana este doar un vis.
Poți ajuta și tu ca Mariana să își îndeplinească acest vis, susținând cauza ei!
______
Povestea Marianei
Mariana, în vârstă de 14 ani, este elevă și urmează să intre în clasa VIII-a. Este o fetiță simplă, de la țară (Comuna Cornești, Sat Ibrianu, Județul Dâmbovița), care se luptă pentru viață. Mariana provine dintr-o familie de țărani simpli, cu 5 copii, dintre care 2 s-au căsătorit.
Fata a fost diagnosticată în Martie 2015 cu o tumoră regiune iliacă dreaptă, suferind o operație de extragere formațiune tumorală în martie 2015. Din aprilie 2015 urmează un tratament oncologic sever la Institutul Oncologic Bucuresti - Oncologie pediatrică.
Din cauza aparției tumorei, Mariana este obligată să meargă în cărucior. Mama este o femeie simplă și mereu lângă fiica ei, atât în perioada spitalizării, cât și acasă. Mariana, alături de mama ei, speră să se facă bine și să meargă din nou la școală. Își face planuri să învețe bine și să meargă la liceu.
Din veniturile modeste realizate în gospodărie, precum și din ajutorul primit de la stat, fac față cu dificultate cheltuielilor pentru îngrijire, investigații medicale sau alimentație decentă. Mariana, sau Marița cum i se spune în familie, suportă cu speranță și încredere tratamentul chimioterapeutic prescris pentru cură, învață în spital pentru examene, pictează sau creează obiecte interesante la sesiunile de terapie ocupațională.
Mariana vrea să învețe și se gândește cu mult curaj la ce ar vrea să devină când va fi mare! Vrea să îi învețe pe cei din jur să picteze sau să facă "obiecte de artă". Așa cum este ajutată să picteze sau să realizeze mici opere de artă la spital, așa dorește și ea să devină în viitor, adică terapeut prin artă, ca să-i facă pe alții să se bucure de viață, să se bucure de viitor.
Read the story below or recommend this campaign to your friends.
in benefit of