CA ACASĂ!
Eliza Nițescu Asociația P.A.V.E.L.
Probabil fiecare dintre noi am auzit nenumărate nemulțumiri la adresa condițiilor din spitale sau poate chiar noi personal ne-am plâns legat de acest aspect.
În urmă cu 21 de ani, o mamă a decis că a fost prea dificil să ducă singură o luptă și cu boala fiului său și cu sistemul. Și că în loc să se plângă, este mai util să facă ceva! Ceva care să ajute alți parinți copii și părinți să nu mai treacă prin aceleași probleme... Astfel a apărut Asociația PAVEL.
Mama este Olga Cridland, fondatoarea Asociației PAVEL, un luptător la fel de strajnic și azi, ca și în 1996.
Acum mai bine de 4 ani m-am alăturat și eu cauzei propuse de Dumneaei și mă străduiesc să fac zilnic câte ceva care să ajute copiii. În unele zile nu îmi iese, dar în altele... da!
Declarăm deschisă campania CA ACASĂ, campanie prin care ne propunem să reabilităm toate spațiile Asociației PAVEL și să le oferim atât copiilor, cât și părinților, condiții umane în mediul de spital și nu numai - atât cât putem! Poate părea pretențios titlul acestei campanii, dar asta ne dorim - ca în spațiile gestionate de Asociație, să le readucem părinților și copiilor sentimentul că sunt în siguranță, că sunt pe mâini bune și că se pot simți... ca acasă!
Pentru a sprijini și încuraja strângerea de fonduri, voi alerga în cadrul proiectului 100 de km pe pistă, un eveniment desfășurat în Ploiești. Mi-am propus să alerg un semimaraton, adică 21 de km.
Vă invit să contribuim cu toții, pentru că decât să arătăm cu degetul... mai bine punem mâna! Astfel rezolvăm mult mai repede și mai concret lucrurile.
Mulțumim frumos sportivului și istoricului Vasile Lupasc, care a dedicat participarea sa la Campionatul Mondial de Arte Marțiale copiilor și mai mult decât atât, a luat zilele trecute medalia de aur la această competiție, medalie pe care o direcționează spre copii, cu scopul de a fi valorificată, iar fondurile donate acestui proiect!
Mi-aș fi dorit să nu aflu niciodată cum este să fii brusc nevoit să ai de a face cu mediul de spital. Din păcate, am fost nevoită să mă confrunt cu aproape toate spitalele din București din dorința de a salva cel mai apropiat om din viața mea, lucru care nu a mai fost posibil.
Știu, așadar, ce înseamnă să nu să nu te simți ca acasă în spital, ci să te simți ca pe frontul de război.
Tocmai de aceea, în loc să mă plâng, am ales ca ultimii 4 ani să însemne pentru mine și acțiuni concrete care pot schimba lucrurile.
Dar singură nu pot face multe. Tocmai de aceea scriu atât de des pe această temă. Pentru că am nevoie de tine!
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul