SOS, o viață de copil!

 

Claudiu Belețoiu Asociația P.A.V.E.L.

100% Complete
1,515 RON
Sumă strânsă
1,190 RON
Target
15
Donații

Numele meu este Claudiu Beletoiu, am 25 de ani si unul din motivele pentru care fac sport este acela de a reda speranta si incredere tuturor celor care intr-un moment al vietii lor au intampinat o dificultate si considera ca din acel punct nu mai pot gasi un sens pentru viata lor. Stiu ca sunt milioane de oameni care abandoneaza in fata incercarilor vietii. Eu vreau sa ofer un exemplu personal despre ce inseamna ca viata sa te puna in fata unui obstacol si sa treci prin vointa si munca asidua cu tine peste acel neajuns, transformandu-l in final in punctul tau forte.

Cand aveam 7 ani, intr-o usoara lupta cu baietii la scoala, am avut un accident in care mi-am rupt mana dreapta. Probabil suna banal, insa lucrurile s-au agravat ulterior, intrucat din cauza unor proceduri medicale necorespunzatoare, am suportat o interventie chirurgicala complexa. Dupa aceasta a urmat o infectie osoasa, iar diagnosticul medicilor a fost: amputarea bratului drept. Daca as fi avut un tata care sa accepte aceasta prima „solutie” oferita de medici, astazi as fi avut o singura mana. Insa datorita faptului ca el s-a luptat pentru sansa mea, am avut parte de o a doua operatie, operatie care a constat in transplant de os la bratul drept cu grefa de la piciorul meu drept. Operatia de transplant a fost dificila nu doar din cauza interventiei chirurgicale complexe in sine, ci si din cauza faptului ca a consumat si putinele resurse financiare ale familiei. Dupa operatia de transplant de os au urmat mai multe luni de spitalizare in care nu am mai putut merge la scoala (eram atunci abia intrat in clasa I), insa ar fi trebuit sa urmez in plus si un tratament de recuperare, tratament de care, din cauza faptului ca familia mea nu a dispus de sumele necesare, nu am avut parte niciodata.

A urmat, asadar, o vindecare fizica de foarte lunga durata, dar cel mai important un psihic demolat, o jena aspura conditiei mele si a semnului pe care il purtam (proces care a durat cativa ani), pana in momentul in care am realizat ca merita sa fiu recunoscator pentru ca nu mi-am pierdut bratul si am invatat sa imi port semnul ca parte din mine. Pentru ca am fost hotarat sa ma recuperez singur, mi-am amenajat la mine la tara (m-am nascut in mediul rural) o mica sala de forta unde am inceput sa ma antrenez. Am fost intotdeauna inclinat spre partea sportiva si de mic copil am inclus miscarea in viata mea sub diverse forme. Sportul mi-a schimbat, dar mi-a si salvat viata.

Si la acea vreme, ca si acum, spitalele erau foarte putin dotate cu cele necesare pentru operatie si tratament corespunzator. In aceasta situatie se afla si copiii internati la Institutul Fundeni, iar eu am decis sa sustin cauza propusa de Asociatia PAVEL, cauza prin care se colecteaza fonduri pentru ajutor medical de urgenta acordat copiilor care sufera de afectiuni oncologice. Proiectul are ca scop sprijinirea familiilor aflate in situatie de criza, ai caror copii au fost diagnosticati de curand, care au avut recadere dupa tratamentul oncologic sau care se afla in prezent sub tratament oncologic.

Imi doresc ca interventiile medicale urgente sa nu mai puna in pericol viata niciunui copil, de aceea alerg pentru ca donatiile celor care vor sa ajute sa poata salva viata unui copil bolnav de cancer – uneori viata noastra depinde de cateva ore sau minute!

Tratamentul medical in caz de urgenta poate salva viata unui copil daca se actioneaza la timp, strangandu-se fondurile necesare.

Participa si tu la campania SOS, o viata de copil!

Voi alerga 119 de km la proba Ultra Trail du Mont Blanc si imi propun sa adun 1190 de lei pentru copii. Asadar, pun la bataie 119 de km, la pretul de 10 lei per kilometru.

Tu cati kilometri vrei sa alergi virtual pentru a contribui la ajutorul medical de urgenta? Inscrie-te si tu la un altfel de ultra maraton, campania “SOS, o viata de copil!”


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Asociaţia P.A.V.E.L. -  asociaţia părinţilor cu copii bolnavi de cancer, ONG înfiinţat în 10 mai 1996. Asociaţia P.A.V.E.L. are drept scop îmbunătăţirea vieţii copiilor şi tinerilor bolnavi de cancer, leucemie şi anemii grave prin acordarea de sprijin moral, informaţional, psihologic, social şi material copiilor, tinerilor bolnavi şi familiilor lor.

Proiectul are ca scop sprijinirea familiilor aflate in situatie de criza, ai caror copii au fost diagnosticati de curand, care au avut recadere dupa tratamentul oncologic sau care se afla in prezent sub tratament oncologic.

Ultra-Trail du Mont Blanc este un concurs de alergare montană care se desfașoară pe un traseu în jurul masivului Mont Blanc traversând trei țări: Franța, Elveția și Italia.  Cursa propune 5 trasee: 1. UTMB - 168 km, 9600 m diferență de nivel; 2. CCC - 100 km, 5950 m diferență de nivel; 3. TDS - 119 km, 7950 m diferență de nivel; 4. PTL - 300 km, 2400 m diferență de nivel;

 

15 Donații

19 Oct 2016
Felicitări!
26 Aug 2016
26 Aug 2016

Vicky Vixelf

75 RON
Well done on all of your achievements Claudiu
26 Aug 2016
26 Aug 2016

Anonymous

300 RON
Multumesc Claudiu, pentru ca esti :)
25 Aug 2016
Felicitari, Claudiu!
24 Aug 2016

Smarticia

30 RON
24 Aug 2016
Bravo, Claudiu!
24 Aug 2016
Mult succes in continuare! Iti tinem pumnii, poti si reusesti!
22 Aug 2016
Pentru un OM care a invatat sa-si poarte "semnul", si vrea sa duca mai departe pentru cei ce sunt in nevoi.
22 Aug 2016
22 Aug 2016
Reusita 100%! Copiii rezolva tot :-)
18 Aug 2016
18 Aug 2016
Felicitari, si Succes in toate actiunile tale!
08 Aug 2016