Fii alături de Dragoş!
Marius Popescu Asociația P.A.V.E.L.
Mă consideram, până mai ieri, o persoană împlinită. Alături de o familie fericită, având munca drept pasiune şi pasiunea drept muncă, cu o sănătate deloc şubredă şi cu o nouă pasiune: alergarea montană. Legată de renunţarea la fumat şi, mai ales, de modelul pe care doream să-l transmit copiilor mei alergarea montană mi-a dat încrederea că prin trudă şi perseverenţă poţi obţine orice îţi propui.
În acest al treilea sezon de alergare montană mi-am ales să alerg şi pentru o cauză ce nu pot să o transpun în cuvinte suficient de sugestive. Oricine dintre noi s-ar întreba la vestea unui copil atins de cancer: „de ce?” şi orice răspuns primit nu ar fi îndeajuns pentru a înţelege că nu pot încape nici măcar în aceeaşi propoziţie cuvintele copilărie şi cancer. Dar de la revolta mută la acţiune este doar un pas. Acel pas cu care încep fiecare cursă, fiecare antrenament.
Singur sau în echipă, pe custurile Făgăraşului ori prin lăcaşul zeilor greci, în arşiţa verii sau pastelurile toamnei, ziua şi noaptea voi alerga ori mă voi târî pentru Dragoş Condescu.Mi-am ales 10 curse diferite, de la semimaraton la ultramaraton. Pentru fiecare dintre acestea doresc să strâng 100 de euro. Aşadar pe 3 octombrie 2015 la Maratonul Pietrei Craiului cei 42 de kilometri ai cursei vor însemna şi finalul cursei mele pentru cei 4.500 de lei.
Şi pentru că am încredere că vom reuşi prima 100 de lei o depun copii mei Mara şi Tudor. Care îmi vor striga “haide, tati, haide, aleargă pentru Dragoş!”.
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul