O bucurie cum multe nu-s pe lumea asta!...

 

Claudiu Belețoiu Asociația P.A.V.E.L.

100% Complete
750 RON
Sumă strânsă
720 RON
Target
4
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Dragă Claudiu,

Ești prietenul nostru de câțiva ani și mereu ne-ai fost alături în încercarea noastră de a aduce puțină alinare în viața picilor cu branulici, iar pentru asta îți mulțumesc din toată inima!

Eu lucrez ca asistent social de 6 ani (un an am fost voluntar și de 5 ani am fost cooptată în echipa Pavel). În toti acești ani am fost martoră la viața acestei comunități a copiilor bolnavi de cancer și a familiilor lor. Personal, știu cum e să fii bolnav de cancer și să faci tratament chimio, să nu te poți ridica din pat și să te doară atât de rău TOTUL, încât să consideri perna sau salteaua un bolovan colțuros. Am vazut părinții cum fac sul pătura, cum pun perne peste tot în jurul copilului care țipă de durere și nu reușesc să le aducă liniștea. Așa am început să mă gândesc cât de mult confort le-ar aduce o pernă pe care să o poată încaăleca, pe care să își odihneasca mâna în care stă înfiptă branula... Așa am găsit această pernă pe care deja am testat-o și de care copiii sunt extrem de mulțumiți. În acest moment fondurile Asociației sunt insuficiente pentru a putea achiziționa necesarul de perne de care avem nevoie. Este nevoie urgentă de 6 perne, pentru cele mai grele cazuri, copiii care reclamă cele mai severe dureri.

Am înțeles că tu nu te temi de lucrurile colțuroase și chiar alergi spre ele J participând la multe curse montane. Nădăjduim că în cursele tale vei alege să susții cauza alinării durerii copiilor prin folosirea acestor perne-minune, care pot să aducă măcar o urmă de confort în starea lor foarte încercată!

Să știi că aduci alinare unui copil, eu cred că este o bucurie cum multe nu-s pe lumea asta...

Roxana Dumitru

Asistent Social Asociația PAVEL

____________ 

Dragii mei,

Pe 1 Octombrie 2016 voi lua startul Maraton Piatra Craiului, una dintre cele mai cunoscute competiții de alergare montane din România, maraton care face turul Crăiesei Carpaților românești. Am primit această scrisoare de la Asociația PAVEL și nu am putut rămâne indiferent. 6 copii pot avea durerile crâncene alinate datorită folosirii unor perne care costă fiecare 120 de lei (Asociația a negociat cu cei care comercializează acest produs, obținând o reducere de 20 de lei / bucată).

P.A.VE.L. (Primind Ajutor Viața este Luminoasă) este asociația care luptă pentru a oferi o șansă în plus copiilor bolnavi de cancer, leucemie şi anemii grave prin acordarea de sprijin moral, informaţional, psihologic, social şi material copiilor, tinerilor bolnavi şi familiilor lor.

Împreună putem strânge minim 720 lei!

De ce această sumă? Avem nevoie de 6 perne a câte 120 de lei fiecare!

COMPETIȚII SPORTIVE CLAUDIU BELEȚOIU:

Maratonul Internațional București, 7 Octombrie 2013 – proba de maraton (finisher)

Semimaratonul Intersport Brașov, 5 Aprilie 2014 (finisher)

Maratonul CPNT, Brașov, 26 Aprilie – proba de maraton (finisher)

Maratonul Internațional București, 18 Mai 2014 – proba de semimaraton (finisher)

Maratonul 7500 Bucegi, 19 Iulie 2014 – proba de maraton (finisher)

Maratonul 2 x 2 race, 16 August 2014 – proba de maraton (finisher)

Maratonul Piatra Craiului, 4 Octombrie 2014 – proba de maraton (finisher)

Maratonul Internațional București, 5 Octombrie 2014 – proba de semimaraton (finisher)

Semimaratonul Galați, 12 Octombrie 2014 – proba de semimaraton (finisher)

SKYRUN, maratonul de pe scari, 25 Octombrie – proba celor 680 de trepte din Sky Tower București

Semimaratonul Intersport Brașov, 4 Aprilie 2015, finisher

Ultramaraton DN1, Ploiești-București, 10-11 Aprilie 2015 – finisher

Wings for life, cursă caritabilă World Run, 3 Mai 2015 – 15 km până la finish

Maratonul Internațional București, 17 Mai 2015 – proba de semimaraton (finisher)

Maratonul Apuseni, Băișoara, 30 Mai 2015 – proba de maraton (finisher)

Maraton 7500, Padina, 17-18 Iulie - proba de Elită echipă (împreună cu Alexandru Kelerman, 75 km)

Maraton 2 x 2 race, 15 August 2015 - proba de Elită perechi

Ultramaraton Ciucas X3, - proba 105 km (finisher)

Maratonul Piatra Craiului, 3 Octombrie 2015 – proba de maraton (finisher)

Maratonul Internațional București, 4 Octombrie 2015 – proba de maraton (finisher)

Balkan Charity Challenge, 1050 km, 31 Octombrie-10 Noiembrie 2015 (singurul care a terminat cursa în 2015)

Semimaratonul Intersport Brașov, 2 Aprilie 2016 (finisher)

Maraton Brașov, 23 Aprilie 2016 (finisher)

Maratonul Internațional București, 15 Mai 2016 – proba de semimaraton (finisher)

Semimaraton Târgoviște, 28 Mai 2016 – proba de semimaraton (finisher)

Retezat Skyrace, 18 Mai 2016 - proba de 28 km (finisher)

Maraton 7500, Padina, 15-16 Iulie - proba de Elită echipă (împreună cu Mihai Marinescu, finisher)

Urmează:

Ultra Trail du Mont Blanc – August 2016 (proba de 120 km, alergare montană)

Ciucaș X3 Ultra - Septembrie 2016 (proba de 105 km, alergare montană)

DESPRE P.A.V.E.L.

Asociaţia P.A.V.E.L. -  asociaţia părinţilor cu copii bolnavi de cancer, ONG înfiinţat în 10 mai 1996.

Asociaţia P.A.V.E.L. are drept scop îmbunătăţirea vieţii copiilor şi tinerilor bolnavi de cancer, leucemie şi anemii grave prin acordarea de sprijin moral, informaţional, psihologic, social şi material copiilor, tinerilor bolnavi şi familiilor lor.

Programe şi activităţi desfăşurate de echipa P.A.V.E.L.:

1. Casa părinţilor - găzduire gratuită pe perioada de spitalizare pentru copii bolnavi şi părinţii lor

2. Asistenta socială şi ajutor umanitar de urgenţă

3. Evenimente speciale pentru copiii care petrec sărbătorile în spital

4. Tabere şi excursii pentru copii şi tineri

5. Terapie prin ludoterapie, arte combinate şi terapie ocupaţională

6. Consiliere psihologică

7. Şcoala de spital pentru copii şi adolescenţi spitalizaţi – servicii educaţionale adaptate condiţiei de sănătate

8. Consiliere juridică

9. Kinetoterapie

10. Recuperare prin stimulare senzorială

12. Îmbunătăţirea condiţiilor de îngrijire şi tratament în secţiile de oncopediatrie şi de promovare a drepturilor pacienţilor şi de îmbunătăţire a imaginii acestora

14. Campanii umanitare pentru cazurile sociale care necesită sprijin financiar pentru tratament şi îngrijire de calitate

15. Campanii de conştientizare a publicului asupra semnelor cancerului la copii şi de prevenţie în rândul tinerilor

16. Telverde (Cancer Helpline) 0 800 800 421, linie telefonică disponibilă gratuit din 2007, număr la care pot fi oferite informaţii copiilor şi adolescenţilor bolnavi de cancer, părinţilor precum şi publicului larg interesat. Cancer Helpline este primul şi singurul telefon de acest tip din România. 


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Asociaţia P.A.V.E.L. -  asociaţia părinţilor cu copii bolnavi de cancer, ONG înfiinţat în 10 mai 1996. Asociaţia P.A.V.E.L. are drept scop îmbunătăţirea vieţii copiilor şi tinerilor bolnavi de cancer, leucemie şi anemii grave prin acordarea de sprijin moral, informaţional, psihologic, social şi material copiilor, tinerilor bolnavi şi familiilor lor.

Proiectul are ca scop sprijinirea familiilor aflate in situatie de criza, ai caror copii au fost diagnosticati de curand, care au avut recadere dupa tratamentul oncologic sau care se afla in prezent sub tratament oncologic.

Maraton Piatra Craiului - 2016 este o competiție de alergare montană și face parte din seria de eveniment CarpathianMan®. Anul acesta este a 11-a editie.Traseu: 41 km, dif. nivel +2150m /-2150m: (Zărneşti, Măgura, Casa Folea, La Table, Saua Funduri, ref. Spirlea, Plaiul Foii, ref. Diana, Colţul Chiliei, Zărneşti Centru).Categorii : - feminin: 18-29 ani; 30-39 ani; 40-49 ani ; 50+ a

 

4 Donații

Iti multumesc ca esti omul care esti...!
01 Oct 2016

Anonymous

660 RON
:)
01 Oct 2016

Petru

30 RON
Claudiu, esti un exemplu! Fii mereu asa!
30 Sep 2016

dominic T

30 RON
30 Sep 2016
Claudiu Belețoiu : Asociația P.A.V.E.L.
O bucurie cum multe nu-s pe lumea asta!...