Expeditie romaneasca pe Elbrus

Munții Caucaz.

Acest impresionant lanț muntos leagă Marea Caspică de Marea Neagră și creează o graniță naturală între stepele Rusiei și Azerbaijan, Georgia și Armenia, și totodată între Europa și Asia. Elbrus, culmea acestei întinderi de 1100 de kilometri, a fost dintotdeauna un punct de maxim interes pentru comunitatea de alpiniști europeni și ruși. Elbrus poate fi observat cu ușurință de pe majoritatea trecătorilor înalte din zonă și este un obiectiv tradițional pentru cei care doresc să asceadă la înălțimi de peste 5000m.

Caucazul (în înțeles Kavkaz ‘mai mult decât munte’), oferă condiții excelente pentru alpiniști și schiori, pentru toți entuziaștii outdoor-ului.

Elbrus (5. 642m) este cel mai înalt vârf din Europa, intrând în componența râvnitului trofeu “Seven Summits” și “Seven Volcanoes”, care include cele mai înalte vârfuri de pe fiecare grup continental. În această selectă companie se află Kilimanjaro (Africa – Tanzania), Masivul Vinson (Antarctica), Kosciuszko (Australia), Puncak Jaya (Indonezia), Everest (Asia – China, Nepal), McKinley (America de Nord – SUA), Aconcagua (America de Sud – Argentina).

Numele de Elbrus.

Vechii locuitori ai regiunii numeau acest munte Strobilus și credeau că acesta este locul în care Prometeu a fost înlănțuit. Se mai utiliza și denumirea de Elborus, originea acestui nume nefiind însă cunoscută.

Prima cucerire. 

1829 a fost anul în care s-a încercat pentru întâia oară cucerirea lui Elbrus. Akia Sottaev a cucerit inițial vârful estic, mai scund. Aproape patru ani mai târziu, în 1868, Sottaev a fost solicitat să facă parte dintr-o expediție, împreună cu exploratorul britanic Douglas Freshfield. În 1874, la șase ani după încercarea nereușită alături de Freshfield, Sottaev a atins vârful alături de expediția britanică Grove. El a fost primul om care a cucerit ambele vârfuri, având vârsta de 86 de ani la acea vreme.

Traseul Clasic.

Din localitatea Azau (2180 m altitudine) se va urca pe cablu cu telecabina până la cota 3600 metri, numită Garabashi Huts sau Barrels, unde există câteva refugii din tablă. După o perioadă de acomodare/aclimatizare, din acest punct alpiniștii vor porni ascensiunea spre vârful Elbrus Vest (5642 m), pe “ruta clasică”, cu un popas la cabana Diesel Hut (4100 m).

[ Show more ]
Galantomi:

1

Donatii:

38

Suma:

5,797 RON

Pagini fundraising

ARIPI CA ÎN CER! Pe Elbrus, acoperișul Europei, pentru copiii bolnavi de cancer

Doar trăind viața la înălțimi cât mai variate o putem înțelege... Cine sunt eu? Un om care, probabil ca mulți alții, a pierdut pe cineva dr

5,642 RON Target
5,797 RON Suma
38 Donatii
100% Complete