Scoala Inimilor @ 7 semimaratoane în 7 zile consecutive

Sunt Eliza Nitescu. Alergarea mi-a oferit nenumărate momente de bucurie, mobilizare și claritate legat de ce vreau să schimb în viața mea. Așa că îmi doresc să îi susțin pe toți cei care duc alergarea la un alt nivel. Știu ce înseamnă o încurajare la momentul potrivit. O încurajare bazată pe mai mult decât... vorbe, o bătaie pe umăr sau un like pe Facebook.

Pe 28 August, 37 de români iau startul într-o cursă epică de alergare montană: ULTRA TRAIL DU MONT BLANC. Este cel mai mare eveniment de alergare montană la nivel mondial și adună laolaltă crema sportivilor din întreaga lume.

Pe toată perioada desfășurării UTMB (28 August – 3 Septembrie), voi alerga câte un semimaraton în fiecare zi.

Sunt 7 semimaratoane în 7 zile consecutive pentru a-i susține prin fiecare pas cei 37 de sportivi români care ne vor reprezenta la UTMB.

Voi lua startul în fiecare dimineață la ora 5.00 AM, din parcul IOR București (Titan), intrarea cu Biserica Maramureșană. Poți să te alături în orice zi, pentru oricât timp, pe orice distanță. 

Singura excepție de locație este 31 August, când voi alerga la ediția aniversară cu numărul 25 SUNT ÎN FORMĂ, pe Stadionul Dinamo București (tot de la 5.00 AM).

Pentru că această perioadă coincinde și cu începutul de an școlar, voi alătura și o cauză umanitară acestei campanii, anume campania ȘCOALA INIMILOR, un proiect pe care l-am inițiat în 2014, care a ajuns la a patra ediție și prin intermediul căruia se întâmplă un lucru simplu: copiii care suferă de afecțiuni oncologice și încep școala în spital, sunt sprijiniți să beneficieze de aceleași condiții ca orice copil sănătos, prin furnizarea de rechizite, îmbrăcăminte și încălțăminte.

Îți mulțumesc că ai ajuns pe această pagină. Ne vedem la alergare & fapte bune!

[ Show more ]
Supporters:

1

Donations:

15

Raised:

1,936 RON

Fundraising pages

7 semimaratoane în 7 zile consecutive

Alergarea mi-a oferit nenumărate momente de bucurie, mobilizare și claritate legat de ce vreau să schimb în viața mea. Așa că îmi doresc să

1,470 RON Target
1,936 RON Raised
15 Donations
100% Complete